dacă ai fi
mările s-ar  vorbi între ele/valurile ar înălța castele de nisip/numele ar rămâne în amintirea trecerii/.
dar nu ești/și în urma pașilor stăpânește focul// 

așa mai desprind o bucată de cer
personale [ ]



- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de daniela rodica timis [daira ]

2009-07-09 | |




scriu...

între mine și tine apar rădăcini
ivesc mlădițe în simfonia tăcerii
crengile adevărului despicând trunchiuri
liane ce se agață de stele

între tine și mine se înmulțesc pașii
mâinile împletesc noduri gordiene
scara șerpuiește spre cer


între mine și tine se desprind ape
se aruncă în gol gândurile
nisipul se poate număra
fata morgana se lasă atinsă

între noi depărtări nesfârșite
poduri ce unesc destine
îndrăgostiți întâlnindu-se
la capăt de lumină


eu scriu....
și de vină e această peniță stricată
ce mă face să mai desprind o parte din cer


|

august 2010
neputință
poezie [ ]
impact


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de daniela rodica timis [daira ]

2009-07-14 | |




să simți cum o mână nevăzută
îți cerne peste trup cerul
îți așează suav pe brațe stele
în păr luna pe față soarele
și să nu poți zâmbi
să te trimită cu o speranță
într-o grădină de mai
să-ți aducă în colțul gurii cireșe
și să nu poți mușca
să-ți felieze sufletul cu vise
să-ți toarne balsam pe răni neînchise
și să nu poți a te vindeca

să vrei să mori și să te naști
pentru a vedea mâna

actorul va trebui sa ingenunchieze lângă masca aceea altminteri va plange si nu va sti daca e fericită sau nu

alter ego

mi te răsuceşti în mine precum hidra
mâncând din măruntaiele pământului
e ora când ies la plimbare peştii
omul apelor pregătind undița

mi te desprind de mine
precum coaja de ou
năvoade imi strâng visele
măreția căderilor
în mersul omului pe ape

Moise despărțindu-ne de trupuri

gânduri

să-mi dezleg încheieturile
în acest joc copilăresc
parcă acum m-ai suit pe garduri
proprile gânduri risipite printre mărăcini

să mă sui la volan
să turui la maxim motorul
şi să-mi pornesc gândurile
să se înalte dintre ierburile copilăriei

in fiecare dimineață
să-ți moi mîinile în apă
să mi le treci suav peste ochi
nas degetul vârât între buze

poate așa e fericirea tandrețea
universul tot cuprins într-un gest

poate asta e iubirea
e cuțitul trecut prin timp
din care desprindem un pic
feliem îmbălsămăm
o secundă din viață

picura în noi o muzică atemporală

clipele se sfâșiau între ele

mormane de vise

piramida uitării