flash

așa e tăcerea aceasta
cu cercei în urechile timpului
salbă la gâtul răbdarii
degete răsfirate prin apele tale

nu mi-e teamă
demult mi-ai acoperit gândul
demult au curs lavele
furtunile izvoarele ochilor tăi

tacere miscătoare

zburdalnice gânduri mă pătrund
e un pic frig si clepsidra marturiseste-
am fost acolo
am fost acolo învăluită în clipe

rătăcire

mă simt Doamne
la marginea pământului
în jungla amazoniană
liane îmi sunt gândurile
copacii piedice
din când în când un animal
de pradă mă pândește
propria-mi conștiință

caut resurse pentru a rezista
apa nu e bună de băut
umbrele mi se desprind de trup
o răceală mă ține de spate
se întunecă în curând
nu pot să mă înalț
nu pot să mă așez
de merg mai departe mă lovesc
de mine

să mă strâng în propria-mi piele
să mă bătătoresc
să dispar dacă pot
să mă fac rădăcină

când s-au terminat cuvintele

când s-au terminat cuvintele
au început tăcerile filosofiile
despre viață ideea nemuririi întinzandu-se
inefabil credința ca orice tren
care pleaca se va întoarce

urcăm grăbiți
la geam dacă se poate

de-ar fi să fie
intre două cuvinte
bagaje întregi de litere
nu am ști ce să facem cu ele

2 pe 2 metri
și vise ce se urcau
pe pereți intr-o încolăcire
de deznădejde
șerpii gândurilor mocnind
a vrajă din adâncuri

nicicând morții
nu au tipat așa tare
încât au deranjat gheena

nicicând cântecul
aripi nu va înălța
doar tipete înfundate
în gâtul păsării negre

și-a luat vopsea

gratiile camerei
se prăbuseau în întuneric


mă apucaseră gândurile
mă târau
și ea mă bătea
în cap
cu ciocul

epigeneza

mi-am deschis gura până la epuizare
am sorbit toți fluturii din camera mea
i-am macerat cu toată puterea
larvele mi-au poposit în stomac
diluindu-se în epiderme
pentru totdeauna

călătoria

ca și cum ar fi ultima noapte
vreau să o fac zi
să pornesc de dimineață in hainele de copil
grădiniță școală mâna mamei purtâdu-mi pașii
castelele de nisip merele din grădina bunicilor

trecînd puntea speranței adolescență
liceu idealuri premii note profesori
ochi albastri ora de educație fizică
de la care chiuleam
cea mai frumoasa ramă ce mă incadra.

facultate apus de soare
seminarii discotecă miopie subiect de licență

spre seară redevin femeia ce se uită
prea des în oglindă luciul verighetei
visele lipsă piața si mâncarea de fiecare zi

ușa ce o deschid
am ajuns acasa
să aprind lumina

ce va rămâne?

vor rămâne palmele lipite de pământ
firele ierbii gâdilind buricile intenților
fînul cosit al planurilor
căpițe mirosind a ratare

vor rămâne cei dragi la capătul gândurilor
cei iubiți in linistea inimii
visele neconsumate semințe
ce ar fi fost altele
dacâ viața ar fi trimis
sticlele goale după noroc

mesaj

de cand nu-mi mai scrii
limbile cuvintelor au inceput
să se moaie
să se rostogolească in sevraj
frazele ce ar dori sa tipe
să se tina de maini
într-o carte

pictură în scurgere

pictura in care mă imaginezi
e doar nebunia nălucii
ce mă îmbracă în sărbători
să te primesc la nunta din Canna

țesăturile n-au război
au doar convorbiri interzise
trăgânde în noi
în noaptea ce ne-a fost ucisă

de mire te vreau
în ziua fără sfârșit
justificare la sfânta judecată

păcatele sunt mari
sumare înlănțuiri de impulsuri
ne-au profanat degetele deformându-le

arătăm cerșetori terminați
aurul împrăște gunoi
laguna din noi

vrem versuri optimiste
pe lacuri de cuvinte
o barca legănăm

furtuni ce dezlănțuie
mâniile cerurilor
ce cad asupra noastră
și urlă neîncetat

în Gheena zilelor noastre
suntem terminați

teatru

lumini și umbre
în sufletul meu teatru
provocat de iluzii
se rupe decorul
scena rămasă pustie
așteaptă alt regizor

mă contopesc
în a face teatru
actorii mi-i aleg cu greu
și uite așa am decis
să joc singură ca un plural

poem de dragoste

zbor deasupra ta
(aici o cădere)

mă leg de vorbele tale
pentru dezlegare
(aici o enigmă)

mă agăț de gând
să mi te desfășor
de la creștet până la inimă
(aici o lumină)
de la inimă spre genunchi
(aici o închinare)
de la genunchi la tălpi
(aici o rotire)

de la tălpi spre
pasărea pheonix
(aici o înălțare)

zborul bărbatului
întru femeie

labirint

....și spuse
pleacă!labirintul meu
nu te încape

...și spuse
vino!sunt deja
în labirintul tău

aceiași intrare
ieșiri separate

odihnă nicicând

întuneric pe coridoare
lumini pe la colțuri

umbre fugind de trupuri

contorsionări

suntem plurali
de noi atîrnă alţi oameni
toţi trag de-o inimă
fiecare vorbeşte o limbă diferită

sagrada familia!

(umbra mea unduindu-se liniştitor
prin tine)

va veni si timpul să mergem in munţi

va veni şi timpul să mergem în munţi
să ne mirăm cărările cu necunoscutul
nespusul neînălţatul

ce vom lua cu noi?

poate ca o ploscă cu apă
o coajă de pâine biblia
pentru prima dată să o citim
albumul de familie crema de ras
bocanci raniţa
ce?

ne vom lua cu siguranţă trupul
sau ce a mai ramas din el
şi
visele neconsumate
combustibil pentru înălţare

să ne amintim atunci
visul ce ne-a trimis cel mai sus

vânzător de iluzii

îi spunea că pentru stres există
o singură soluţie:să ia primul stol de păsări
cu destinaţia capăt-de-pământ
e acolo un cimitir de îngeri(ăştia nu au
organe sexuale)
şi cu puţin noroc se va întâlni cu
administratorul(să vezi ce dric frumos are)
te va lăsa să faci poze să le împrăşti în tot oraşul

oamenii prea fericiţi vor face coadă
la uşa ta
sunt sătui de atâta plictiseală vor pelerinaje

o să-ţi găseşti şi tu o slujbă vocaţională
vei începe să croşetezi aripi
să le dai fiecăruia o a amintire reală

când se vor epuiza resursele
te poţi întoarce să facem si noi
ce nu fac îngerii

celui care citeşte

să nu mă judeci dimineaţa când afli
că nu există vise
aşteaptă măcar aburii cafelei
senzaţia de serai ,de magie în fundul zaţului
de alladini pe covoare fermecate.

la amiază poate fi dureros
atunci mă apucă o nostalgie aparte
mirosuri grele de mâncare despicări
tăieri de vene sinucideri
peste siestă trec

judecă-mă seara dupa ce
sting lumina si închid ochii
atunci da!

(3)ispita

luna se ridicase pe cer
o ţineau încă la pământ pletele
asa că se rastise la stele macar una
să coboare dupa ele
de spaimă pământul îşi trezise câinii
de mult nu mai dormiseră atât
de le crescuse dinţii de lapte
riscau să nu cunoască bătrâneţea

´´eu mă duc până în transilvania''le spusese
cel mai mic dintre ei
,,acolo oasele se vând ân trupuri
acolo pot să dobândesc blana de leu
să-mi dezvolt instinctul de pisică
să mă echilibrez,,

vrajitoarea îl aştepta demult
îi puse la dispoziţie ultimul model
de mătură făcea milioane de turaţii
în timp
mai să renunţe de spaimă
,nu te uita eu nu sunt mă-ta
am fost astăzi la dentist
avea să-mi scoată şi ultimul dinte
dacă  nu îi împrumut pe ai tăi
contele vlad o să-mi plăteasca voiajul
te aşteaptă o viaţă de lup

dincolo îl aştepta nemurirea
marele corb îi împrumutase capul
aştepta pe cineva să-i lipeasca aripile
contele i le pregătise cu o seară înainte
între timp le mâncase

se murea de sete pe acolo
aveau bere dar pentru asta
iţi vinzi glasul
oricum sângele se cumpără
la raţie.

îl aşteptau cu proţapul
bine încins
îi pusese la dispoziţie o baie de condimente
din oasele lui vor face ţepe
râdeau sicriile de atâta nobleţe

după calcule filosofice
asta e noaptea de scos şarpele
la plimbare mirosul său de ispită
năştea înşiră-te mărgăritare
nu-i lua mult să ajungă la capătul pământului
darămite la sânul femeii

călătorise ani lumină
şi cum îi ajunse înserarea
îşi propusese să mânânce un măr
tocmai din grădina interzisă
într-un moment de neatenţie îl înghiţise

pe treptele reci ale palatului
sângele îi devenea cald
când lua cap de femeie când ochi de pisică
când avea blană de lup când devenea mărgăritar
bine i-ar sta împărătesei cu un colier

îl puteai vedea când ţâşnind după uşă
când agăţat de tavan
când te uitai în oglindă când
în propriu suflet
dacă nu avea mărul avea sămânţa

se strecura din cameră în cameră
de la el la ea de la ea la el
se împiedica de câte o cruce
jura să nu meargă niciodată
în turnul bisericii

finalmente se cuibărise
la sânul femeii cu gândul la bărbat

clopotele începeau să bată
îşi semănase coada

lecţia tăcerii

sunt atâtea lucruri de pierdut
ar fi păcat să nu fim martori tăcuţi
în trecerea splendid de dureroasă
a clipei

poate ar trebui să renunţăm
la tăcere
să silabisim treptat cuvintele
să ne apucăm de cântat imnuri
patriotice
să deşteptăm osul amorţit

să pornim în aceasta luptă
victoriosul să fie ridicat
de cel învins
şi drept răsplată
pelerinaj la mormântul
eroului necunoscut

poate ar fi mai bine
să ne luăm biletele din timp
la circul vieţii
să facem echilibristică între creier si inimă
salturi mortale în faţa plămânilor
să ne îmblânzim în groapa cu lei

poate că e timpul
să ridicăm ochii spre cer
să ne minunăm de semnul
lui Constantin si al Elenei
să nu mai credem în apocalipse
să germinăm

poate că e mai bine
în loc să învăţăm lecţia tăcerii
să ne creştem din nou
carnea pe os.

(2)şi totul începe cu vânătoarea

caii abia coborau de pe pereţi
îi încălecau feţii frumosi ce nu mai aveau
stele numai animale fără picioare
ce mai rămăsese din aripi dăduseră vrăjitoarelor
acestea cunoşteau fiecare din fetele iele
ziceau că se ascund după frunze că ronţăie
flori de sânzâiene numai aşa puteau să-şi facă
banala cunună
nimeni nu le lua fără în nopţile cu lună
pline de lupii ce le pândeau fecioria nu cumva
să nu bea apa din izvorul păcatului

verdele cailor era asemeni obrajilor
s-au străduit mult să nu schimbe culoarea
şi destinaţia din caleea lactee
nu de alta dar fetele puteau rămâne fără lapte.

despletite nicicând îmbrăcate ţâşnind
din culcuşul vulpilor de la care
împrumutaseră privirea
ielele urcau în căruţa sânzâienilor
pe iala-matcă
ziceau că pot să deschidă orice uşi
dacă o îndeasă bine (numai aşa putea
ca vraja să-şi facă efectul)

de- două -ori -nouă -şi -încă- nouă
noroc nouă
broaştele săltau de fericire

luna nu mai era nouă
jumătate coborâse pe pământ
se prinsese în`părul ultimei sânzâiene
o necăjea să-i ia locul mai noii botezate

tabăra adversă avea o problemă
nu ştiau pe cine să aleagă mire
nici unul nu era de doamne-ajută
le creştea la toţi stigmatul unicornului

nouă-nouă-şi -încă-nouă-
noroc nouă se ridicase unul mai îndrăzneţ
îi spuneau făt-frumos(numai să nu se oglindească
în apă)singur decise că e timpul pentru schimbare
avea să locuiască dincolo de uşa abia deschisă

o să doarmă singur la subsol
şoarecele-şef o să-i facă un raport zilnic
al mişcărilor din palat
cum şi în ce fel îşi mişcă stăpâna coapsa
ce poziţie să adopte când se întâlnesc
în turnuri

la atingerea solului caii îşi schimbau culoarea
se însângerau le era ruşine că au altă formă
mai să părăsească ceremonia

era momentul să intervină făcătura ce-şi
spunea Soartă(chit că-i dăduse mai înainte
alte haine)să despice firul în patru să lege
luna de soare căprioarele săltau
de admiraţie în gura lupilor

,,soarele şi luna le-au ţinut cununa ''

şi cum altă scăpare nu exista
deciseră să urce fiecare în căruţa sa
să-şi trăiască luna de miere o dată pe an
când vântul de primăvară va întâlni crivăţul
lângă turla bisericii să poată găsi locul
de sub clopot

în turmă oile refuzau să mai nască miei
în pădure lupii se înmulţeau în neştire

(1)

am lipsit prea mult din mine
golul începea să dea pe dinafară

mi-am purtat tristeţile pe după
gene unghii mucuri de ţigară
călăreţi pe cai verzi

m-am ascuns în spatele limbii şi
în cerul gurii
mi-am înecat prea mult nodul
din gât
am intervenit prea des la bătăile
inimii prin tacticoase operaţii estetice
am pus în locul meu robotul din dulap

am programat toate ceasurile din casă
să sune la oră fixă să nu visez prea mult
sau dacă am avut un vis început să-l uit

preferam telenovelele emisiunilor despre suflet
barurile bisericilor călătoriile cu maşina
avionului interior

însă în această dimineaţa a început
să plouă
ceasurile au uitat să mai sune
mi s-a terminat uleiul de motor
la uşă mi-a bătut sufletul

a început să-mi revină saliva în gură
să-mi puşte aţele chirurgicale
să mă umplu de căldură
şi să ţip:de astăzi începe poemul.

nu va şti nimeni

nu va şti nimeni
niciodată
că există un colţ de cer
unde stelele dansează
unde spiriduşii dezgroapă inimi
unde michelangello repictează geneza

nu va şti nimeni
că te poţi întoarce pentru
a număra paşii şi a roti anii
că există acel carusel
ce te aruncă în sine

acest niciodată

negaţie

nu !eu nu vreau nimic
doar să alerg în spatele atleţilor
şi să ajung prima!

nu!eu nu doresc nimic
doar să-mi întind braţele
şi să cuprind luna!

nu!eu nu visez nimic
doar stoluri îmi brăzdează mintea!

nu!eu nu gândesc deloc
îmi zgâriu creierii
cu pana filozofului!

tot ce-mi doresc
(căci totuşi îmi doresc ceva!)
e să mă trezesc în luna lui mai
în aşternuturi de zăpadă!

odă existenţei mele

mi-e dor de tine Viaţă
de momentele când ne ţineam de mână
şi păşeam pe alei nesfârşite
cum chicoteam la fiecare bărbat
ce ne privea insistent

ne aşezam pe bancă
explorându-ne străfundurile
era acel secret dintre noi
ce ne devora pielea
ne vindea ieftin în faţa trecătorilor

ţopăiam nu aveam răbdare să stăm
în noi vulcani de dorinţe
fierbinţeli experimentale
trăiri trimise din vârful buzelor fulgi

în noi incandescente topite cu lacrimi
simbioze de dimineaţă rupturi

mi-e dor de tine Viaţă
de momentele de intimitate
de castele clădite împreună
de zbor

de-ar fi să ne plimbăm iarăşi împreună
cruci s-ar înălţa din cenuşă

reîntâlnirea

cu coada ochiului privim trenul

,,de ar întîrzia,
calea ferată să se încolăcească
sirena să nu mai sune
cărbunii sau firele electrice ce-or fi
să nu funcţioneze

furtuna să înceapă
noaptea să se lase ca o perdea
să orbim cu toţii deodată
auzul să dispară
noi să ne scurgem
printre firele de iarbă

o vreme pământul
să nu mai facă roade''

căutând răspunsul
m-au năpădit întrebările
agăţate de piciorul gândului

*****
trupul mi-e o cameră
căptuşită cu oglinzi
figuri geometrice intersecţii paralele
eul-nucleu ce-şi cânta cucurigurile

*******
corabia vieţii în derivă
nisipul nu mai recunoaşte marea
marea nu are unde se adânci

*********
viaţa e o carte
n-o terminăm de citit niciodată
însă ne credem înţelepţi

psalm

Sunt, Doamne, lutul îndrăzneţ
carnea spurcată
ciocanul ce a bătut cuiele
martor ascuns în Grădina Gheţimanilor

şerpi mi se încolăcesc pe vene
mărul încolţeşte din nou
vreau să fug pentru a doua oară
din Rai

Doar când mă închin
îngenunchiez adânc în mine
te întind de-a lungul oaselor
ca un balsam
te spăl pe picioare cu izvorul neputinţei
te fac al corăbiei mele far

Sunt, Doamne, asemenea orbului
în pustie
culeg firul nisipului şi strig
,,Dă-mi Doamne ,lumina!''

Hăul întunericului se adânceşte
eu ca o sămânţă în mâna Ta.