rătăcire

mă simt Doamne
la marginea pământului
în jungla amazoniană
liane îmi sunt gândurile
copacii piedice
din când în când un animal
de pradă mă pândește
propria-mi conștiință

caut resurse pentru a rezista
apa nu e bună de băut
umbrele mi se desprind de trup
o răceală mă ține de spate
se întunecă în curând
nu pot să mă înalț
nu pot să mă așez
de merg mai departe mă lovesc
de mine

să mă strâng în propria-mi piele
să mă bătătoresc
să dispar dacă pot
să mă fac rădăcină

când s-au terminat cuvintele

când s-au terminat cuvintele
au început tăcerile filosofiile
despre viață ideea nemuririi întinzandu-se
inefabil credința ca orice tren
care pleaca se va întoarce

urcăm grăbiți
la geam dacă se poate

de-ar fi să fie
intre două cuvinte
bagaje întregi de litere
nu am ști ce să facem cu ele

2 pe 2 metri
și vise ce se urcau
pe pereți intr-o încolăcire
de deznădejde
șerpii gândurilor mocnind
a vrajă din adâncuri

nicicând morții
nu au tipat așa tare
încât au deranjat gheena

nicicând cântecul
aripi nu va înălța
doar tipete înfundate
în gâtul păsării negre

și-a luat vopsea

gratiile camerei
se prăbuseau în întuneric


mă apucaseră gândurile
mă târau
și ea mă bătea
în cap
cu ciocul

epigeneza

mi-am deschis gura până la epuizare
am sorbit toți fluturii din camera mea
i-am macerat cu toată puterea
larvele mi-au poposit în stomac
diluindu-se în epiderme
pentru totdeauna

călătoria

ca și cum ar fi ultima noapte
vreau să o fac zi
să pornesc de dimineață in hainele de copil
grădiniță școală mâna mamei purtâdu-mi pașii
castelele de nisip merele din grădina bunicilor

trecînd puntea speranței adolescență
liceu idealuri premii note profesori
ochi albastri ora de educație fizică
de la care chiuleam
cea mai frumoasa ramă ce mă incadra.

facultate apus de soare
seminarii discotecă miopie subiect de licență

spre seară redevin femeia ce se uită
prea des în oglindă luciul verighetei
visele lipsă piața si mâncarea de fiecare zi

ușa ce o deschid
am ajuns acasa
să aprind lumina