am lipsit prea mult din mine
golul începea să dea pe dinafară
mi-am purtat tristeţile pe după
gene unghii mucuri de ţigară
călăreţi pe cai verzi
m-am ascuns în spatele limbii şi
în cerul gurii
mi-am înecat prea mult nodul
din gât
am intervenit prea des la bătăile
inimii prin tacticoase operaţii estetice
am pus în locul meu robotul din dulap
am programat toate ceasurile din casă
să sune la oră fixă să nu visez prea mult
sau dacă am avut un vis început să-l uit
preferam telenovelele emisiunilor despre suflet
barurile bisericilor călătoriile cu maşina
avionului interior
însă în această dimineaţa a început
să plouă
ceasurile au uitat să mai sune
mi s-a terminat uleiul de motor
la uşă mi-a bătut sufletul
a început să-mi revină saliva în gură
să-mi puşte aţele chirurgicale
să mă umplu de căldură
şi să ţip:de astăzi începe poemul.
luni, 22 iunie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere